Poeme in interpretarea autorului, Sonete 1, Sonete 2

DE-AI FI UIMIREA-N IARBA RAVASITA

De-ai fi uimirea-n iarba ravasita,
Te-as strânge-n pumn, ca roua din câmpie
Si ti-as întinde pâinea aurie
Si sarea caznei între noi sfintita.
De-ai fi suavul puf de papadie,
Covor tesut din linistea smerita,
Când ziua cade-n brume naruita,
Te-as aseza pe-un duh de poezie.
Dar nu-mi ramâi gradina fara roade,
Nici sterp tinut pe care nu-l ating.
Te tin în plasa vastelor navoade
Si patimi dulci tacut pe mâini te ling
În pravalirea clipelor iscoade,
Sa-ti pot sorbi fiinta, sa te-nving.